Astăzi copiii de la Grupa Mare au învățat ce este acela un text narativ și care sunt părţile acestuia, cum se realizează ordonarea ideilor, cum se crează personajele şi cum putem surprinde şi descrie calităţile şi defectele personajelor. De asemenea, copiii s-au familiarizat cu semnele de ortografie şi punctuaţie. La cateheză, copiii au învățat despre Sfântul Mare Mucenic Dimitrie și Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov.

Copiii de la Grupa Mică au repetat poezia ”O furnică duce-n spate…” și povestea ”Capra cu Trei Iezi” de Ion Creangă. La cateheză, copiii au aflat despre crearea lumii și au ascultat câteva istorioare legate de ascultare (și neascultare). La finalul acestui trimestru, copiii vor învăța despre ascultarea pe care Preasfânta Fecioară Maria și Sfântul și Dreptul Iosif au făcut-o față de Dumnezeu.

 

Educatori: Carmen Haidău (Grupa Mică), Lelia Cioriia și Mădălina Popescu (Grupa Mare)